Fluturele si scafandrul

S-a intamplat asa cum se intampla de obicei si anume atunci cand te astepti mai putin sa se intample. Era o duminica obisnuita, una din zilele alea frumoase de vara cu cer albastru si ghemotoace de vata in forma de nori cand lumea se imbraca frumos si pleaca la slujba de la ora 10. Pentru mine insa nu era decat ziua in care imi faceam iesirea saptamanala din casa. Deci m-am gatit si eu de plecare, mi-am tras costumul de neopren pe mine, mi-am pus labele si manusile cu scaieti si, tragandu-mi ochelarii pe fata, am deschis usa. Aerul incepea sa se incalzeasca deja si mi-am dat seama ca va trebui sa-mi scurtez plimbarea duminicala ca sa nu risc o insolatie. Mai ridicol decat un tip imbracat in scafandru n-ar fi decat un tip imbracat in scafandru si deshidratat.

Am parasit locuinta si am apucat-o pe drumul meu obisnuit, prima la stanga, a treia la dreapta si din nou stanga, spre parcul cel mai apropiat. Eram indiferent la privirile nedumerite ale celor din jur socati de aparitia mea surprinzatoare. Le simteam de trei ani, de cand luasem hotararea de a limita contactul fizic cu lumea inconjuratoare la zero. N-a fost o decizie de nebun excentric cum ati putea crede ci o masura de aparare a unei sensibilitati exagerate, o caracteristica a firii mele unice. Acum aproape trei ani ma relaxam intr-o plimbare deloc speciala printr-o padurice, de fapt un parc mai marisor dar cu multi copaci, pe care toamna ii imbracase in cele mai minunate si colorate vesminte. Era o bogatie de frunzis ruginiu in fiecare pom, o aglomerare de nuante capabila sa inspire fotograful din mine in realizarea celei mai interesante galerii ce-ar fi fost intitulata vreodata "culorile toamnei". Si cum rataceam eu pe alei minunandu-ma de spectrul acestui anotimp cu coada ochiului am prins o zbatere minuscula de culoare asemanatoare. Atentia mi-a fost instantaneu captata si m-am grabit in directia aceea. Pata ruginie zburatoare se deplasa complet haotic si neregulat, din plutiri si zbughiri neasteptate, pana ce se rezema de trunchiul unui stejar batran. Nu era o frunza moarta. Era un fluture.

Priveam fascinat gangania cu aripi prafuite ce masura mai mult de jumatate de palma si care, obosita de atata colindatura, alesese un loc de odihna fix in calea mea. Probabil ca era epuizat de vreme ce statea nemiscat permitandu-mi sa-l privesc atat de indeaproape. Avea un trup firav de viermisor segmentat si complet umbrit de doua aripi uriase cum nu mai vazusem pana atunci. Atatea nuante de roscat si ruginiu ar fi starnit invidia oricarei femei cunoscatoare de vopseluri capilare. In plus, pe fiecare aripa tinea cate o pata de culoare intunecata care impreuna formau cea mai sublima pereche de ochi negri ce mi-au captivat vreodata privirea. Eram hipnotizat si nu-mi amintesc exact cat timp am ramas contempland aceasta aparitie unica insa ce a urmat a fost si mai inexplicabil. Am simtit o caldura electrizanta in mana stanga, ca un fior dar mult mai dureros, atunci cand degetele mi-au fost atinse de ceva sau cineva. M-am intors cu viteza unui om trezit din visare. In spatele meu era o tanara suava cu o fata alba stravezie ce afisa un suras timid incadrat de buclele unui par castaniu roscat si niste ochi... niste ochi negri si stralucitori in care priveam ca-ntr-un abis.

Am lesinat. Sau nu stiu ce s-a intamplat dar mi s-au inmuiat picioarele si m-am trezit la spital. Mi s-a spus ca am fost in coma doua saptamani in urma unei cazaturi in parc. Suferisem o lovitura zdravana la cap dupa ce ma impiedicasem de-o radacina, spuneau ei, dar eu stiam mai bine. Am intrebat de femeia roscata cu ochi negri dar nimeni nu stia nimic. Ce ironie, sa dai nas in nas cu soarta si nu fii pregatit. Mi-am revenit insa repede din convalescenta si de atunci incoace vizitez saptamanal parcul imbracat in scafandru. Cat mai multa protectie in caz ca ma reintalnesc cu Fluturele meu. Ma indreptam deci pentru a nustiucata oara spre padurice, lipaind cu labele de cauciuc pe asfaltul incins si sperand sa fie pentru ultima oara. Am scrutat vreme de aproape 45 de minute frunzisul verde al pomilor din parc sperand sa prind o zbatere de culoare dar nici gand. Ostenit m-am asezat pe una din bancile mai retrase, la adapost de fierbinteala amiezii, ca sa-mi trag suflarea. Costumul de neopren parca avea o tona. Mi-am scos ochelarii, mi-am lasat capul pe spate incercand sa-mi controlez respiratia dar tragand cu nesat aerul cu miros de flori. O briza usoara mi-a atins parul ud starnindu-mi un zambet de placere dar activand instantaneu butonul panicii. M-am incordat si am deschis ochii dar era prea tarziu... Doi ochi negri abisali de-o frumusete sfasietoare ma priveau dintr-o postura inversa. Roscata se intorsese. In timp ce eu abia concepeam comanda necesara pentru muschii membrelor intepenite - "ridica-te si fugi" - doua buze umede mi-au prins gura intr-o imbratisare dramatica si am simtit cum ma umplu de fluturi. Din nou am ametit si-am lesinat. Doi zero pentru Fluture.

continuare