12 aprilie 2009

Raul de Jan Guillou

Am vanat cartea asta la ultimele editii ale SdC-ului din cauza ca prietenii mei (mai) cititori o laudau nespus de mult cinstind-o numai cu note de 10 cu steluta. Acum o saptamana am pus si eu mana pe ea si pot spune cu mandrie ca am citit-o in doua zile. Motivele sunt simple: mai intai, se citeste foarte usor si apoi, mi-a placut al naibii de mult.

Care-i treaba cu Raul? Raul reprezinta rautatea absoluta, inexplicabila in aparenta, a carei manifestare in material o constituie violenta. De-a lungul cartii, opinia mea de cititor, la care contribuia din plin si scriitorul prin randurile sale, a oscilat intre a-l considera ba pe Erik, personajul central al romanului, drept incarnarea acestui rau, o expresie a materializarii sale in randul oamenilor, ba pe tatal sau vitreg, Batranul, omul inzestrat cu reale "calitati" pentru a-i aplica pedeapsa maligna fiului. Abia la final am priceput ca raul nu era concentrat intr-o singura figura, ci este si ramane ceva imaterial, o ceata ce patrunde in cele mai tainice locuri si isi lasa murdaria pe sufletele slabe, ca Otto Silverhielm, Gustaf Dahlen sau profesorul de istorie, personaje pe care ti-e aproape imposibil sa nu le urasti.

De la inceput pana la sfarsit cartea asta musteste de violenta, clar detaliata, realista si disconfortanta insa absolut necesara pentru a intelege destinul unui anti-erou. Cel putin asa il vad eu pe Erik, pustiul de gimnaziu care dupa ce facuse legea in scoala lui ca sef de banda si cel mai aprig si inteligent bataus, ajunge intr-o scoala privata cu o indelungata traditie in ceea ce se numeste "educatia camaradereasca" si incearca sa-si redeseneze drumul vietii. Daca initial isi utilizase facultatile mentale pentru a studia mecanica loviturii perfecte de pumn si psihologia fricii acum intoarce foaia si se concentreaza pe educatia spiritului si trupului prin lectura si sport. Dar Raul nu te lasa sa scapi. Odata ce te-a marcat te vaneaza neincetat si repede anti-eroul afla pe propria piele ca uneori violentei trebuie sa-i raspunzi tot cu violenta.

In scoala privata legea se inclina in fata traditiei iar sistemul de drept ingenuncheaza in fata organizarii pe caste. Nobilii sunt deasupra indiferent de IQ-ul sau performantele lor, iar restul se incoloneaza in spatele lor dupa ratiuni financiare. La fel sistemul claselor permite nenumarate abuzuri asupra celor din clasele mici care sunt obligati sa indeplineasca orice le "poruncesc" cei de anul 3 sau 4 doar pentru "a-i pune la punct". Se cultiva astfel un sistem vicios in care se pretind a fi respectate numele si statutul in locul aptitudinilor si calitatilor fiecarui individ. Caracteristicile principale sunt lasitatea si "tupeul de gasca" si fiecare elev viseaza doar sa urce dintr-un an intraltul pana ajunge in pozitia de a se razbuna la randul sau. Acest sistem se bucura din plin de pasivitatea profesorilor care sunt mai mult decat bucurosi sa lase sarcina "educatiei camaraderesti" in mainile unui Consiliu de elevi in an terminal care taia si spanzura in stil barbar. Razii, chelfaneli minore, comisioane, scoateri la careu si aplicarea de corectii in sistem doi vs. unu, arest la domiciliu, munca fortata toate sunt apanajul unor minti in formare care s-au substituit adevaratilor educatori. In acest cuib de viespi poposeste Erik, baiatul de la colt de strada calit in luptele dintre bande, care trebuie sa aleaga intre a suporta umilinta sau a exercita violenta. Taria lui de caracter, pentru ca nu era doar un bataus, avea niste principii bine sadite, provoaca un soc in lumea "micilor nazisti" si imprastie primii germeni ai sfidarii. Ingroziti de perspectiva prabusirii unui intreg sistem, membrii Consiliului si cei fideli lor duc jocul la un cu totul alt nivel. Ceea ce ei nu stiau insa era ca Erik manca bataia la propriu de 3 ori pe zi si in mod sistematic astfel ca toleranta lui era de un nivel mult superior oricarei fiinte normale. Iar corectiile pe care le aplica sunt precise si de maxim impact. Intrebarea care te macina pana la final este unde se va opri?

Cartea e in mare parte un duel al orgoliilor, o lupta surda intre un paria cu aura de anti-erou si reprezentantii unui sistem putred dar care functiona perfect, inchis in cochilia lui privata. Finalul romanului e asa cum ti-l doresti si te izbaveste de toata frustrarea acumulata in decursul lecturii. La valoarea literara a acestei carti contribuie si declaratia lui Jan Guillou ca are caracter autobiografic facand astfel din ea un excelent material documentar despre sistemul de invatamant privat din Suedia anilor '50. Ar mai fi relevant sa va spun ca pe parcursul lecturii Erik mi-a dat impresia unui Tyler Durden in copilarie, gandul fiindu-mi confirmat de alte opinii care sustin similaritati intre stilul lui Guillou si cel al lui Chuck Palahniuk.

13 comentarii:

  1. Hmm, sună interesant, atâta doar că prin 'se citeşte usor' sper că nu vrei sa spui că e un fel de scriere browniană.. (Dan/Sandra, tătaia)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca ai luat-o inainte sa ajung eu la SdC... Si eu o vroiam inca de cand am citit recenzia Tomatei.

    In mai n-o mai ratez :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe mine m-au fascinat episoadele din careu si...frica. Si ma fortam sa nu citesc mai mult de 50 pagini pe zi, ca sa nu o termin prea repede :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @ alina: te lupti cu rebeca pentru ea.
    @ alice: egzakt, foarte fain detaliate. Io am vrut sa o termin cat mai repede :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Vazut dar e slab. Nu e fidel cartii, sare peste elemente mult prea imporatante pentru a fi ignorate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Thank God, cineva imi impartaseste parerea. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. :D
    Serios că dacă apare cineva căruia n-o să-i placă (dar deloc) cartea asta, o să fiu chiar surprinsă. N-ai cum. Are un fel de reţetă învingătoare.

    RăspundețiȘtergere
  8. N-am zis cu rautate :p. Stiu ca m-a lasat pe mine s-o iau primul si ca si-o doreste si ea insa si imi amintesc cateva ocazii cand ea avea o pozitie diferita de o majoritate a cititorilor ceea ce mi-a placut enorm. Dezbateri dezbateri ;))

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am citit-o doar intr-o zi. Tensiunea creata nu m-a lasat sa no devorez pur si simplu, aproape pe nerasuflate. Cu cata naivitate speram ca binele sa triumfe in cele din urma. Desi stiam ca nu e posibil. Nu ai cum sa nu accepti Raul, asa cum vine el, din afara sau dinauntru.
    Cartea asta s-ar fi putut foarte usor numi, Barbati care urasc barbatii, ca e scrisa tot de un suedez. Am parafrazat primul roman al trilogiei lui Steig Larrson. Oare ce s-o fi intamplat in vremurile acelea, in tara asta, de care atata lume vorbeste atat de frumos? De unde atata ura si violenta???

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?