Filmele de la ZFH 2008

Ok, au trecut si Zilele Filmului Hispanic 2008, organizate destul de ad-hoc in mansarda Facultatii de Arte, si imi iau ragaz sa fac un mic inventar. Au fost 4 filme din care eu am vazut 3. Din alea trei, doar doua au fost noi pentru mine, iar din astea 2 unu mi-a placut foarte tare (Tapas/Gustari).Am vizitat si eu Spania in 2007 (m-am dus la o nunta) si am aflat cum sta treaba cu tapas. Sunt niste portii mici de mancare din categoria aperitivelor, calde sau reci, foarte variate (cartofi, chiftelute, calamari si fructe de mare, tortilla etc), pe care le poti servi in toate barurile si restaurantele de pe acolo. Avantaj: iesi la o bere cu amicii si pana ajungi sa manci cina, servesti niste antre-uri. Portiile duble de tapas se numesc raciones si erau preferate de noi pentru ca, nefiind la fel de mari ca un meniu full, puteai comanda in grup mai multe feluri de mancare bucurandu-te de gustul intregii bucatarii spaniole.

Filmul Tapas ofera aceeasi savoare: poti gusta mai multe povesti diferite, dar care se intrepatrund, pe durata a doar o ora si jumatate de vizionare. Este o drama cu accente comice, sau o comedie cu cateva momente dramatice, ce-ti ofera un meniu bogat de personaje interesante. Avem un patron de restaurant parasit de nevasta si consolat de o prostituata, o vanzatoare de varsta a doua, parasita de sot, care intretine o relatie online (adica pe mess) cu un tip din Argentina, doi tineri prieteni, angajati la supermarket din care unu se viseaza BruceLee iar celalalt ofteaza dupa vanzatoarea internauta si un cuplu de batrani, el bolnav de cancer si suicidal iar ea, traficanta de droguri usoare(!). Ultimul personaj, amuzant prin simpla prezenta intr-un film spaniol, este chinezul Mao, bucatar intr-un restaurant de lux din Hong Kong ajuns sa gateasca intr-un birtut din Barcelona si redus de seful sau la apelativul de "Rosalia" (numele nevestei, fosta bucatareasa). Filmul lui Jose Corbacho (debut regizoral in lung metraj premiat cu Goya) nu e o capodopera dar placut sa-l privesti, mai ales ca ofera mancare si dragoste si la final te trezesti cu tot felul de pofte.

Un alt film din mansarda artelor(incepe sa-mi placa ideea, cred ca o sa-mi amenajez in acest scop propria mea mansarda/pod) este Ficcio/Fictiune, regia lui Cesc Gay. Asta e un film foarte linistit. Unii l-au numit un exercitiu narcisistic. Un regizor se retrage la munte, la cabana unui prieten, in cautare de solitudine si inspiratie pt scrierea scenariului viitorului sau film. Nu prea reuseste asta, in schimb socializeaza cu lumea de pe-acolo, face un pic de hiking, calarie, in general orice numai sa scrie nu. Peisajele insa sunt superbe (Pirineii Catalani) si mi-au facut un dor de munte aproape dureros. In plus conversatiile dintre prieteni si problemele reale cu care se confrunta au izul ala de veridicitate pe care il cauti intr-un film despre oameni. Nu mi s-a parut deloc ciudat ca un barbat sa apeleze la cea mai buna prietena ca sa-i faca un copil, ori altcineva incapabil sa procreeze sa adopte unul tocmai din Africa (nu, nu era Anjelina) ori ca doi oameni cu relatii acasa sa se apropie si sa descopere afectiune acolo unde nu era decat oboseala si blazare. "Cred ca ne-am indragostit putin" e o replica perfecta pentru a rezuma macar o portiune din (in)actiunea acestui film, care, la drept vorbind, ar putea fi mai mult decat o fictiune: de cateva ori regizorului i se sugereaza ca ar putea face un film despre acele zile la munte. Deci...

Celelalte doua filme au fost El Metodo, despre care am vorbit deja, si Tu vida in 65 de minutos, pe care nu l-am vazut dar am auzit ca e foarte emotionant.