02 octombrie 2008

Copilul divin de Pascal Bruckner

Inca un autor in premiera pentru mine, insa de data asta cu o carte superba. Copilul Divin e un roman despre care nu poti spune multe fara sa-l povestesti. E o fictiune ce sondeaza si jongleaza cu ideea ingineriei genetice intr-o maniera originala: cizelarea fiintei dupa conceptie, prin stimularea embrionului sa invete inca din stadiul prenatal. Oricat de ridicola ar parea ideea asta, Bruckner o dezvolta cu ravna de explorator pana in cele mai grotesti aspecte, insa de un ilar coplesitor. Ca sa intelegeti mai clar: radeam in mine in timp ce citeam.

Avem deci o femeie pe nume Madeleine, crescuta de mica cu frica de un viitor incert, care ajunsa la stadiul de adult isi duce existenta intr-un mod cat mai economic de teama de a nu se risipi prea mult(!). In momentul in care ramane insarcinata ia decizia care constituie punctul de plecare a fictiunii lui Bruckner: isi va educa copilul inca din stadiul de embrion astfel ca atunci cand se va naste sa fie pregatit pentru orice viata i-ar arunca in fata. Eforturile sale sunt cel putin stangace, citindu-i carti si ascultand muzica clasica. Insa de pe-o zi pe alta devine tot mai hotarata ajungand sa-si introduca microfoane prin toate orificiile, bombardand fatul cu matematica, istorie, geografie, limbi straine si literatura clasica. Apoi cunoaste un ginecolog ciudat care se dedica exclusiv acestui experiment dezvoltand proceduri tot mai laborioase de impreganare a cunostintelor de toate felurile in mintea inca neformata a viitorului prunc.

Cartea n-ar fi deloc interesanta daca toate astea ar fi de prisos. Deci, evident ca, experimentul functioneaza dezvoltandu-se o inteligenta embrionara capabila de comunicare si care absoarbe tot ce i se serveste. In plus, vocea nenascuta se dovedeste a fi doua glasuri diferite ale unor gemeni: Celine si Louis. "Celine era pasionata de geologie si chimie nucleara la fel ca si de literatura si muzica clasica pe care mama le-o transmitea in fiecare seara prin walkman. Celine era in stare sa-i explice lui Louis dintr-o suflare bazele neuro-endocrinologiei, sa-i recite un poem de Ronsard si sa recunoasca dupa ureche un trio de Brahms sau primele masuri ale unei sinfonii de Sostakovici." Minunat :)). Nici frate-su nu era mai prejos. "Manifesta o atractie nelimitata pentru filozoful german C.W.F. Hegel: era ca un frate spiritual venit pe lume inaintea lui si care-l invita, peste secole, la un colocviu pasionant. Regreta ca nu avea acces direct la marile texte: ce n-ar fi data sa poata citi Fenomenologia Spiritului in original si sa confrunte, cu stiloul in mana, traducerile!"

Situatia suprarealista se complica in momentul in care duo-ul erudit isi constientizeaza propria superioritate, unu, si doi, descopera in urma citirii presei, ca lumea de afara e extrem de diferita decat ce stiau ei din carti. Astfel Bruckner pune in discutie o importanta chestiune si anume daca oamenii ar sti ce-i asteapta ar mai accepta sa se nasca?

Tot el raspunde, separand drumurile celor 2 embrioni geniali, facand-o pe fata sa apuce calea naturala a nasterii cu toate riscurile sale, drum pe care nu-l exploreaza mult timp, concentrandu-se pe calea aleasa (impusa) de Louis, aceea a refuzului de a parasi locuinta confortabila din pantecul mamei sale. :)) Si de aici incolo situatiile sunt de un nerosimil bolnavicios. Ti-e clar ca totul este o fabulatie dar nu te poti opri din lectura, vrei sa vezi unde il mai duce mintea pe Bruckner, ce mai poate nascoci genialul autor. O conversatie intre Louis si Dumnezeu venit sa-i ordone "Copilandrului Scanteietor" sa paraseasca incinta, acesta refuzand cu stoicism si pretextand ca Creatorul a facut o lume imperfecta in care el nu-si doresta sa vietuiasca. O conferinta cu cei mai mare ganditori ai lumii, instalarea unui cult de catre "Sugarul Iluminat" cu adepti ai intoarcerii la origini, adica in pantecul mamei, cu o exacerbare a studiului individual in randul elevilor, intristati peste masura de timpul pierdut de la conceptie pana in clasa intai si altele care sfideaza rationalul. Paroxismul este atins in momentul in care "Copilul Divin" se inhama la incercarea finala, descoperirea Verbului Unic, cuvantul capabil de a anihila intregul univers asa cum l-a creat in momentul Facerii.

Toate astea sunt cateva din superbele "aiureli" cu care ne trateaza Pascal Bruckner si sper ca relatarea lor nu v-a stirbit cu nimic placerea de a citi o carte cum e aceasta. Pentru cei nestiutori de Bruckner, la fel ca mine, e f potrivita pentru a se initia, pentru ceilalti, presupun ca se ridica la nivelul altor romane ale sale. Ah ... si pentru cei ce nu obisnuiesc sa citeasca "pareri neavizate", cum este a mea, atunci cand ii intereseaza o carte anume, textul de mai sus nu este o analiza exhaustiva si nu are pretentii de adevar batut in cuie, ci e doar o invitatie la "citit si discutat" o carte despre care nu am gasit prea multe scrise in lumea virtuala. Lectura usoara.

9 comentarii:

  1. Am sa o citesc cu placere desigur... cand imi va cadea in mana... Chiar deunazi spuneam cuiva cat am adorat si am urat 'Luni de fiere' de acelasi Pascal Bruckner pe care am (re)citit-o de multe ori ( o am in geanta si azi)... Si stiu ca are un stil fantastic de a scrie cele mai grotesti lucruri in cea mai citibila si placuta maniera.

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact!!! E grotesque friendly ;)). Unii mai spun si ca scrie obscenitati. Nu stiu, nu ma pronunt decat asupra acestei carti care nu are explicit mai nimic, poate pe final ceva ceva. Oricum e mic copil pe langa Henry Miller la acest capitol :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda, Luni de fiere e extrem de obscena si kinky si totusi mi-a placut fiecare cuvant care in orice alt context ar fi fost respingator prin sens si forma...

    RăspundețiȘtergere
  4. Hmm, stii ca sunt fana a lui Bruckner. O sa o citesc cu siguranta si discutam. Momentan vreau sa termin Palatul Chelfanelii (dar timpul imi este cel mai mare dusman).

    RăspundețiȘtergere
  5. "Oricum e mic copil pe langa Henry Miller la acest capitol" nu te pronunta pana nu citesti Luni de fiere :) mi-a placut acum ceva vreme dar am facut greseala sa incerc sa vad ecranizarea lui Polanski si mi-a pierit cheful sa o recitesc. Poate incerci si Hotii de frumusete, din ce am citit de Bruckner cred ca mi-a placut cel mai mult

    RăspundețiȘtergere
  6. Ahaa...o provocare!! Voi da curs invitatiei si voi incerca sa fac rost de Luni de fiere la SdC :). Nu mi-ai spus insa daca tu ai citit Miller ;))?

    RăspundețiȘtergere
  7. ohh..daa!am ramas cu niste imagini de neuitat... in timp ce citeam Tropicul cancerului de ex nu ma puteam uita la un mar fara sa ma gandesc la ce scrisese Miller acolo

    RăspundețiȘtergere
  8. mda... am citit cartea pe nerasuflate crezand ca este o inovatie. nu stiu daca nu cumva nu am reusit eu sa o inteleg, dar, sincer, nu mi-a placut in totalitate. da, intr-adevar ideea centrala e foarte interesanta, insa m-as fii putut dispensa de anumite fragmente. de ex. nu ma interesa nicidecum culoarea membrului grosalon al lui Louis si nici cum isi tapeta el culcusul cu lichidul seminal si toate astea nu din pudoare, ci din faptul ca pt mine o carte inseamna destindere si dezvoltarea imaginatiei....
    finalul m-a deceptionat.un final ciclic, putand fii repetat la nesfarsit....
    asadar, nu am fost foarte impresionata de intreaga scriitura, ci doar de ideea educarii fatului in viata sa intrauterina.
    parerea mea

    RăspundețiȘtergere
  9. O inovatie ea ce-i drept dar sunt cateva momente la care insista cu prea multa obstinatie. Iar finalul e neinspirat, zic eu, si cam cliseistic, aidoma filmelor horror ce se intind la nesfarsite episoade.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?