25 august 2008

Invocaţie

Povesteşte-mi despre acele visuri
Ce vin ca valurile mării pe nisipuri.

De amintirile şoptite în noroi

Care ne leagă.

- Eram doar noi, frumoşi şi goi…

Hai, taci !
De versuri n-am nevoi.

Ne-am depărtat destul unul de altul

Nu mai ştim cine a facut primul saltul.

Nici eu nu mai contez, nici tu nu mai
însemni
Nimica pentru mine.

- Fiecare singur, dar
împotrivă-ne stăm demni…
Foarte profund !
Esti mare pezevenghi...

Mă întreb care e valoarea spunerilor tale ?

Nimic ? Totul ? Cu toate sensurile sale ?
Mă tăvalesc pe jos şi râd haotic
Singură.

- Ştiai că râsul are un efect erotic ?
Te voi cita! Deseara, cu-n amant exotic.

În fiecare noapte inima mă doare,

Iar dimineaţa, stomacul. La fel de tare.

Mă trezesc din somn tot somnoroasă

Şi fumez.

- Nu mai fuma – te face arţăgoasă !

Ce-ţi pasă? Du-te drag
ă acasă!

Destul cu clipele trecute. Îmi ajunge.
De cauţi lacrimi o să dai de sânge

Şi nici o invocaţie, oricât de tare ar fi
Nu te-ar scăpa.
- Mai bine să lăsăm poveştile pe altă zi !
Mai bine nu! Şi uşa se trânti...

2 comentarii:

  1. citite dupamiaza au alta frumusete cuvintele tale... si vreau sa cred ca ai citat si-apoi ai scris din amintirea cuvintelor rostite/auzite...whatever...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu le-am citat si nici nu le-am auzit. Insa am si eu o muza ale carei trairi ma mai inspira uneori :). Nu poti crea din piatra seaca din pacate.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?