10 iulie 2008

Dialoguri febrile: In trei



Statea pe marginea canapelei picior peste picior si-l privea. Bratele ii erau incrucisate la piept iar in ochii negri avea o privire ratacita si fara vreun pic de substanta care-i trada gandurile imprastiate. Parea ca se uita la dansul dar putea la fel de bine sa priveasca tabloul aflat pe peretele din spatele lui, ori prin el, la orice se afla dincolo de perete. O alta camera, o alta canapea, alte ganduri ratacite. Andrei butona ceva pe calculator si-i arunca din cand in cand cate-o privire amuzat.

- La ce visezi Ana?
- A..nu, nimic interesant. Ma gandeam doar....
Chiar atunci ii suna telefonul, scotand-o brusc din reverie:
- Da, raspunse.
- Ceau. Sunt Ionut.
- Da, stiu. Salut.
- Ce faci?
- Bine. Pe acasa, raspunse aranjandu-si o suvita razleata dupa urechea dreapta si schimband pozitia picioarelor.
- Aha...fain. Esti ocupata?
- Asa si-asa.
- Uite de ce te-am sunat. Ma duc in oras mai incolo, ma gandeam poate ai chef sa bem o cafea inainte, sa mai vorbim si noi.
- Pai ar fi interesant, numai ca azi am ceva de lucru si tot am ezitat sa ma apuc. Dar nu mai pot sa aman...
- Pai daca l-ai amanat atat ce mai conteaza o ora doua..?!
- Pai conteaza, ca vreau sa termin macar o parte in seara asta.
- Hai ca nu stam mult. Intr-o ora, cel mult, esti inapoi.
- ... Mai bine nu.
- De ce? intreaba Ionut cu un soi de dezamagire in glas.
- Chiar nu am stare...si cu finantele stau cam rau. Am si chestia asta de facut.
- Ana, doar te-am invitat eu, nu tre sa te bagi in datorii ca sa iesi din casa.
- Stiu, dar totusi...
- Ok, mai gandeste-te...Eu ies acum, stii cum sa dai de mine...
- Bine. Ceau.
- Ceau. Inchise mobilul si-l arunca pe perna.

- Credeam ca nu se mai opreste, spuse oftand.
- Cine era? intreba Andrei.
- Cine putea fi? Ionut.
- ...Aha...isi musca buza de jos intorcand capul spre locul de unde suna un mobil. Fii atenta ca ma suna si pe mine, exclama in timp ce-si privea mirat telefonul. Ii arunca o privire scurta, apoi duse mobilul la ureche:

- Hai salut! raspunse Andrei cu un soi de oboseala simulata in voce.
- Ce faci omule? zise Ionut.
- Uite bine, pe-acasa. Tu?
- Bine si eu. Uite ma intalnesc cu niste amici mai incolo sa mergem intr-un birt. Te-am sunat sa iesim la o bere mai intai sa mai povestim.
- Ooo..ar fi fain, cum sa nu. Doar ca...sunt cam prins cu o chestie!
- Hai ba ce naiba! Toata lumea e prinsa in chestii! Las-o moarta ca tot acolo o gasesti...
- Daa stiu, doar ca nu prea am cum. Am un proiect de finalizat asta seara. Maine trebuie predat, depind niste oameni de mine...
- Lasa-i pe amaratii aia...se descurca ei si singuri..si oricum ai timp sa-l termini. Te pricepi doar, te stiu. Hai sa bem o bere, ce naiba!
- Ionut as veni, crede-ma, dar azi nu pot, sincer. E urgenta treaba si tre sa o termin.
- Bine ma, daca esti asa serios ce sa mai zic...
- Imi pare rau, stii ca nu te refuzam fara motiv temeinic.
- Da stiu, odata demult erai tu ala care nu statea locului. Acum tre sa trag eu de tine, ii reprosa Ionut.
- Haha...ai dreptate. Erau insa alte vremuri, acum am mai crescut si noi.
- Tocmai. Hai sa depanam niste amintiri la un pahar de vin...
- Chiar nu am cum prietene...Hai s-o lasam pe maine, ok? Te sun eu, promit!
- Bine, cum vrei...Hai ca ne auzim maine...Spor la munca.
- Da da, mersi. Si tie distractie! il repezi Andrei.
- Multam, te-am salutat!
- Ceau ceau! si-nchise.

Andrei ramase in picioare fara nici o vorba. De cand raspunse la telefon se ridicase si facuse inconjurul camerei de cateva ori. Era prea agitat ca sa stea pe loc. In cele din urma vorbi:
- Trebuie sa-i spui, Ana.
- Eu? Tu sa-i spui, doar sunteti cei mai buni prieteni.
- Eram odata...insa oamenii se mai schimba cu timpul, ofta Andrei.
- Doar ca el nu prea realizeaza asta...
- Tot timpul a fost mai naiv...O sa sufere din nou.
- Tocmai, ii replica Ana. Eu l-am facut o data sa sufere cand l-am lasat balta. N-o mai fac a doua oara. M-as simti groaznic.
- Dar daca ma duc doar eu si-i zic, nu ma va crede, concluziona Andrei.
- Niciodata nu ai fost prea convingator, rase ea, dar isi reveni imediat.
- Te-am convins pe tine, nu-i asa?
- ...M-ai convins...sau m-am convins eu singura ca am nevoie de tine dupa Ionut...habar n-am.
- De ce spui asta? se incrunta Andrei.
- Scuze, gandeam cu voce tare. Nu stiu ce am...prea multe ma framanta...hai s-o lasam balta.
- Si cu Ionut cum ramane?
- Nu stiu. Probabil ca-i vom spune impreuna, rabufni Ana. Am nevoie de-o tigara!
Andrei deschise usa la balcon si iesira impreuna in aerul fierbinte al serii de vara.
- Ce cald e! zise in timp ce-i intindea tigara aprinsa. Ar fi faina o ploaie acum.
- Da, una cu traznete ca acum 2 luni la munte, zambi ea imbratisandu-l cu o mana in timp ce tragea cu pofta din tigara fara filtru. Andrei zambi si el. Apoi zambetul ii incremeni si se transforma intr-o grimasa. De vizavi, un pic in diagonala si un etaj mai sus, figura descompusa a lui Ionut il fixa de la o fereastra. "Ca-n filme!" mormai stingher Andrei, suficient de tare ca Ana sa se uite la el intrebator.
- Poftim? zise fata.
- Priveste! veni raspunsul, iar ochii Anei se marira cand vazu unde-si atintea privirea. Picioarele i se inmuiara si scapa tigara din mana.
"Cat de nerod ma credeati?" suiera Ionut doar pentru el. "Doar voi sa va schimbati, iar eu tot fraier sa raman?" pufni dispretuitor in timp ce ochii-i scaparau de ciuda. "Ei las ca ne mai auzim noi!" rosti cu ura vie si se retrase-n umbra draperiei.

...............................

Statea pe marginea canapelei cu trupul aplecat in fata si coatele sprijinite pe genunchi. Isi masa incet tamplele in vreme ce privea tabloul de pe peretele opus. Parca acum il vedea prima oara.
- Ana ... hai inauntru. E ora 1, zise rugator Andrei.
Nu primi raspuns. Trecusera cateva ore de cand nu mai spusese nimic. Statea rezemata de marginea balconului si fuma tigara dupa tigara. Pe jos erau deja 2 pachete goale.
- Mai da si mie una! incerca inca o data s-o trezeasca.
- Nu mai sunt. Asta e ultima, raspunse in sfarsit Ana si intra in camera.
- Iau maine altele.
- Nu ... eu ... nu mai fumez ... niciodata, bagui fata cu un glas amortit de parca acum invata sa rosteasca primele cuvinte. Ramase in picioare privind ganditoare la tablou.
- Si ... imi place tabloul asta. Ma bucur ca l-ai pastrat. Noapte buna!

5 comentarii:

  1. Sper sa fie imaginat sau poate doar preluat si nu trait... de nici o parte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Io nu cred ca e trait... cred doar ca scrii foarte frumos si veridic. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nu e trait ... deocamdata :)) cine stie cand vom avea o senzatie de deja-vu.

    RăspundețiȘtergere
  4. ce chestie...parca ti-as fi povestit...eu chiar amtrait,numai ca eu eram fraierul de ionut...ce trist,si totusi cat de adevarat...

    RăspundețiȘtergere
  5. @jeux-d'enfant: uneori ma lasi fara cuvinte...ca de ex acum...un caz tipic de "tristesse globale".

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?